Sfaturi ne-mpartim frateste,
Ca sa-i fiu mereu pe plac
Astazi, numai ea vorbeste
Maine-i randul meu sa…tac.
(Petru Chira)
Sfaturi ne-mpartim frateste,
Ca sa-i fiu mereu pe plac
Astazi, numai ea vorbeste
Maine-i randul meu sa…tac.
(Petru Chira)
Nu stiu care-o fi pricina
Dar cantarul, nu-i eroare,
Se inclina, bata-l vina,
Numai catre vanzatoare!
(Mircea Ursei)
Nu dau din gură şi din coate
Degeaba, ştiu ei din popor
Că peştii mari se prind uşor
Când apele sunt tulburate.
(Tania Culper)
Cât mai e pe lume vin
Nu ne pierdem firea;
Banii n-aduc fericirea
Însă o susţin.
(Păstorel Teodoreanu)
Descoperirea este genială
Şi timpul a adus temei ideii,
În schimb atracţia universală
Orice s-ar spune este a femeii!
(Liviu Calcai)
Convins sunt că prostia doare,
Căci insistaţi să-i găsiţi leac,
Dar cum îi depista-vom oare
Pe cei ce suferă… şi tac?
(Mircea I. Tănase)
Omul viseaza constant
La palate si multe comori
E totusi debusolant
Sa ai mereu capul in nori..
Ma chinuie o intrebare
– Si obsedanta,si fierbinte-
Un om verde o fi , oare,
Copt cu-adevarat la minte?
Pe drumul vietii aspru,greu,
Cand incercari ii dau tarcoale,
Nesabuitul se impiedica mereu
In faptele sale…
Oare ce-ar mai fi de spus,
Cand se-observa la tot pasul?
Unii-si poarta capul sus,
Altii,insa,numai nasul…
Un blog dedicat în totalitate cărţilor.
Secretele unei vieţi sănătoase
Blog de gatit, calatorii culinare si ponturi . . .
A fine WordPress.com site
Bio este viata
Un blog de excel 2007
gets you on the peak
Ecoarta
Nu-s bine cum aș vrea eu,dar nici rău cum ar vrea alții .
Sunt inutil, dar de neinlocuit !
A great forum of promotion of friendship and co-operation between citizens and Police Officers. Come join us.
Thought Catalog is a digital youth culture magazine dedicated to your stories and ideas.
"Adevărata savoare a vieţii se găseşte înlăuntrul vostru." Osho
The greatest WordPress.com site in all the land!
despre muzica